joi, 28 martie 2013

Lucruri de facut intre cununie si petrecere

Oficial, ești căsătorită! Ați trecut cu bine peste cununia civilă și peste cea religioasă, totul a decurs conform planului, iar acum sunteți oficial un cuplu, o familie. Vă mai despart câteva momente de petrecerea mult visată de care vă ocupați probabil de aproape un an... Pentru ca ea să fie perfectă, iar voi să vă puteți bucura cu adevărat de ea, acordați-vă câteva minute înaintea începerii ei.
 
În primul rând, stați un pic singuri, doar voi doi, pentru prima oară după ce ați devenit un cuplu în fața celor dragi și în fața lui Dumnezeu. Spuneți-vă cuvinte frumoase, priviți-vă în ochi, profitați de prezența celuilalt. Poate chiar puneți la cale câteva detalii organizatorice în liniște sau schimbați păreri despre ceremoniile care tocmai s-au încheiat. Nu contează ce faceți, important e să fiți împreună, în liniște, pentru câteva minute.
 
Mâncați! Probabil a trecut ceva timp de la micul dejun pe care l-ați luat pe fugă și plini de emoții. Dacă știți că o să mai dureze un timp până serviți masa, ar fi bine să profitați de timpul acesta pentru a mânca ceva. Poate urmează o ședință foto, întâmpinarea invitaților sau dansul mirilor și nu cred că vă doriți să treceți prin toate acestea cu burta goală.
 
Ultimele retușuri! Acum e timpul pentru refacerea machiajului sau a coafurii. Un machiaj, indiferent cât de profesional e, trebuie retușat la un moment dat! Un strop de pudră și un gloss te pot face să arăți fresh, gata pentru petrecere! La fel de bine poate face și un pic de fixativ! Până la urmă, ce e mai greu abia acum începe, iar tu, ca viitoare mireasă, trebuie să arăți impecabil!
 
E momentul pentru câteva poze de cuplu. Asta ați hotărât probabil înainte, împreună cu fotografii. Dacă aveți timp, acum ar fi bine să faceți câteva poze de cuplu. Poate alegeți o altă locație sau poate le faceți împreună cu câțiva apropiați. Indiferent de hotărârea voastră, asigurați-vă că aveți timp. O ședință foto poate fi un eșec total dacă graba, stresul, emoțiile sau chiar certurile și supărările (o să vedeți, mama lui o să fie supărată dacă nu o luați și pe matușa cu voi, prietena din copilărie se va simți ofensată că nu ai făcut poze cu ea și exemplele pot continua) primează!
 
Mulțumiți! E important să vă acordați timp vouă, dar nu uitați nici de părinții voștri. Acum e momentul să le mulțumiți pentru că au fost alături de voi atât până v-ați găsit unul pe celălalt, cât și în tot ce a însemnat nunta voastră. Nu uitați că și ei au pus suflet și s-au consumat pentru ca voi să aveți o zi frumoasă, iar acum e timpul să le mulțumiți și să le arătați că apreciați tot ceea ce au făcut!
 
Schimbă-ți pantofii. Toată lumea a văzut ce pantofi frumoși ai avut, dar dacă ei nu îți sunt comozi, renunță și alege o pereche (la fel de frumoasă și de specială! nu mi se pare ok să îți iei niște papuci vechi sau niște opincuțe care nu au nicio legătură cu o rochie de mireasă!). Poate ai fost inspirată de la început și ți-ai ales o pereche de pantofi frumoși și comozi de care te poți bucura pe toată durata nunții și în care poți dansa toată noaptea. Totuși, acest lucru poate fi făcut și după dansul mirilor (moment care va fi fotografiat și filmat și foarte urmărit de toți invitații).
 
Un wedding planner va avea grijă să îți amintească toate lucrurile astea și va avea la el tot ce ai nevoie (sample-uri din produsele cosmetice necesare refacerii machiajului, pantofii de schimb, câteva batoane nutritive pentru a alunga foamea etc)! În cazul în care nu ai apelat la serviciile unui planner, asigură-te că ai puse bine undeva toate lucrurile de care ai putea avea nevoie. Orice ar fi, important e să profitați de câteva minute petrecute în intimitate înainte de petrecere!  
 
 
Cu mult drag,
 
Tea
 
 
 
 
 
 
 
 
 

marți, 26 martie 2013

O nunta perfecta

După cum știți, am participat la Târgul de nunți O nuntă perfectă care s-a desfășurat weekendul care tocmai a trecut la Hotel Cetate din Alba Iulia. A fost pentru prima oară când am fost prezentă la un târg de nunți în calitate de expozant și am hotărât, împreună cu băieții de la Belle Photo, să marcăm acest lucru cum se cuvine. Standul nostru a fost unul colorat, vesel, prietenos care a așteptat viitorii miri atât pentru a afla mai multe despre ce înseamnă planificarea unei nunți perfecte, dar și pentru a imortaliza cupluri frumoase.




 
 
Am decorat cu mult drag standul și am fost foarte atenți la detalii. Noi suntem o echipă și ne dorim să le arătăm viitorilor miri că le oferim o alternativă atât pe partea de fotografie de nuntă, cât și pe partea de planning.  
 
Târgul nu a fost unul mare, dar a fost unul bine organizat. Pentru asta le mulțumim Carlei Țigurean de la Salon Studio Cara și Luisei Hațegan de la Gardenia Lore care au făcut totul ca la carte. Sunt sigură că târgul va crește în primul rând datorită implicării organizatorilor, dar și a expozanților, iar nu peste mult timp târgul va fi unul de referință în județ și nu numai.
 
 
 
Vă aștept pe toate cele care vă doriți să aflați mai multe despre organizarea unei nunți să îmi scrieți sau, de ce nu, să mă sunați. Abia aștept să stăm de vorbă și să văd ce pot face pentru voi, cu ce vă pot ajuta. Am început deja să lucrez la câteva nunți și am văzut cât e de stresant pentru o viitoare mireasă să se gândească la toate și să îi împace pe toți.
 
 




 
 
Cu mult drag,
 
Tea
 
 
 




miercuri, 20 martie 2013

Jour du macaron

Cum se poate marca mai bine începutul oficial al primăverii, dacă nu prin sărbătorirea celor mai bune deserturi - macarons? Macarons sunt niște minuni mici și dulci care se pot găsi într-o mulțime de gusturi sau chiar combinații de gusturi. Nu sunt un desert inventat de curând, ci au traversat secole ceea ce confirmă cât sunt de bune și de apreciate. Finețea lor, echilibrul perfect dintre fondant și crocant, gustul și aspectul lor te fac să te gândești la ele ori de câte ori ai mânca ceva dulce, dar rafinat în același timp.

Cei care le-au simțit o dată gustul, cu siguranță nu îl vor uita și își vor dori să le aibă aproape în cea mai importantă zi din viața lor. Da, macarons pot fi luate în considerare atunci când începeți să vă gândiți la tortul de nuntă.








Chiar dacă nu le alegeți pentru tort, macarons sunt perfecte pentru masa de dulciuri.










De felul meu, nu sunt o pofticioasă, dar scriind articolul acesta, mi s-a făcut o poftă nebună de macarons! Abia aștept să ajung la cel mai apropiat Madame Lucie pentru a le simți din nou gustul minunat!

Cu mult drag,

Tea



duminică, 17 martie 2013

Atelier de mireasă

După cum știți, am fost foarte încântată de primul Atelier de mireasă așa că am început imediat să mă gândesc la cel cel de-al doilea. Nu de alta, dar sezonul nunților a început deja și miresele din 2013 trebuie să se asigure că nu au uitat nimic, iar cele din 2014 trebuie să înceapă planificarea nunții ca la carte!

Al doilea Atelier de mireasă va avea loc sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 18:00, la Hotel Cetate, în cadrul târgului de nunți O nuntă perfectă organizat de Salon Studio Cara și Gardenia Lore. Vom vorbi despre planificarea nunții pas cu pas, de la alegerea temei nunții până la cele mai bune surse de inspirație ale momentului. Viitoarele mirese vor afla cum să își aleagă rochia de mireasă potrivită, dar și cum să se pregătească pentru nuntă sau cum să își aleagă machiajul și coafura.


În plus, vă aștept pe toată durata târgului la standul meu. Acolo, împreună cu băieții de la Belle Photo, vom face fotografii fiecărui cuplu. Momentan nu o să spun mai multe pentru că vrem să vă surprindem! Vă spun doar că fiecare cuplu ar trebui să aibă o astfel de amintire!

Așadar, viitori miri, ne vedem în weekend la Hotel Cetate!


Cum mult drag,

Tea



vineri, 15 martie 2013

5 idei de... torturi

Tortul este unul dintre cele mai așteptate momente ale unei nunți. El trebuie să fie ales în funcție de gusturile mirilor, în ton cu tema nunții. Mai jos puteți vedea 5 torturi care mi-au atras atenția.


Un tort dantelat, perfect pentru o nuntă elegantă.


Mini torturile sunt o alternativă foarte bună unui tort imens, mai ales că nu necesită timp să fie tăiate. Un alt avantaj pe care îl găsesc eu este acela că fiecare invitat primește un mini tort cu un design intact, nu o bucată dintr-un tort care a fost tăiat. Multe cofetării oferă această variantă, a torturilor individuale, servite fiecărui invitat, variantă care, zic eu, merită luată în calcul.


Ce poate acompania mai bine un buchet din bujori decât un tort tot din bujori? Nu cred că altceva poate exprima la o nuntă mai multă gingășie decât cea pe care o exprimă bujorii. În plus, țineți cont că bujorii sunt printre florile anului 2013 în ceea ce privește nunțile!


Simplitatea și exuberanța pot arăta foarte bine împreună pentru că se pot pune în valoare una pe cealaltă! Așa că atenție! Decât un tort prea încărcat, mai bine alegeți doar un etaj al tortului care să aibă multe elemente decorative și încă unul sau două etaje care să îl scoată în evidență!


Un tort de nuntă negru? De ce nu? Dacă tema sau locația îl încadrează perfect, un tort de nuntă negru poate fi acel strop de eleganță care lipsește.

Mai multe idei de torturi, buchete, rochii, decorațiuni sau multe altele puteți găsi pe contul meu Pinterest la care puteți ajunge apăsând butonul din dreapta - sus. Dacă aveți nevoie de invitație, nu ezitați să îmi spuneți! Știți deja ce sursă inepuizabilă de idei bune e Pinterest!

Cu mult drag,

Tea



miercuri, 6 martie 2013

Surse de inspirație. Pinterest.

Am fost foarte încântată la primul Atelier de mireasă când am auzit că viitoarele mirese folosesc și iubesc Pinterest. Pe acelea dintre voi care încă nu ați auzit sau încă nu folosiți această sursă de inspirație sper să vă conving acum cât e de tare!

În primul rând, Pinterest este o rețea socială, un spațiu online unde fiecare dintre noi poate strânge toate imaginile care îi atrag atenția. De fapt, Pinterest poate fi văzut ca un panou online pe care poți prinde (cu ajutorul unui ac cu gămălie = pin)  orice imagine care te inspiră și pe care ai găsit-o pe internet. Vine la pachet cu un buton care se instalează foarte simplu în toolbar - Pin it button și care face toată munca. Tot ce trebuie să faci atunci când găsești o imagine interesantă este să apeși Pin it, iar apoi să adaugi imaginea dorită într-un board, un fel de folder pentru că, nu-i așa, ne place să fim organizate!

Pe lângă faptul că aici puteți strânge toate imaginile care vă plac, pe Pinterest puteți urmări și ceea ce strâng alții, fie alte persoane creative, fie branduri cunoscute. Totul vă apare într-un fel de wall după ce  ați dat follow unui alt utilizator. 



Cum vă poate ajuta Pinterest în organizarea nunții? Simplu! În primul rând pentru că este un spațiu unde voi puteți păstra toate imaginile interesante pe care le-ați găsit pe internet, de la imagini cu torturi sau buchete de mireasă până la idei de aranjare a sălii sau de găsire a unei teme a nunții. Și credeți-mă, ideile sunt multe! Apoi puteți găsi pe wall imagini care să vă inspire, imagini pe care le-au găsit cei cărora le-ați dat follow sau pe care le-au postat companiile care se ocupă cu wedding planning-ul sau wedding design-ul.


Eu sunt o mare fană a acestui site. Nu cred că trece o zi fără să arunc un ochi acolo sau fără să rămân uimită de vreo idee! Pentru o viitoare mireasă Pinterest este o sursă inepuizabilă de idei originale! În dreapta blogului găsiți un buton care vă duce direct la profilul meu unde o să găsiți sute de imagini care o să vă inspire.


 

 



 

Eu strâng imagini cu buchete de mireasă, cu torturi, cu aranjamente florale sau rochii de mireasă, dar și cu rețete delicioase sau cu decorațiuni. Ceea ce este extraordinar este că fiecare imagine pin-uită păstrează și link-ul site-ului pe care poate fi găsită, lucru care ajută la găsirea altor imagini interesante sau a unor tutoriale. Pinterest este deci un spațiu extraordinar de organizare a tuturor imaginilor care pot fi cândva o sursă de inspirație.


 Dacă vă doriți un cont pe Pinterest, nu ezitați să mă anunțați, iar eu vă voi trimite o invitație! Nu doar miresele au multe de văzut pe Pinterest pentru că, după cum vă spuneam, aici pot fi găsite sau pot fi păstrate imagini din diverse domenii!
Cu mult drag,
Tea

duminică, 3 martie 2013

Bugetul

Bugetul unei nunți este esențial pentru că în funcție de el se stabilesc toate celelalte lucruri, dar, la rândul lui, el depinde de toate detaliile nunții. De aceea este foarte important să începi organizarea evenimentului cunoscând care sunt limitele în care ar trebui să te încadrezi din punct de vedere financiar. Citind mai multe articole pe acest subiect, am realizat o listă, de fapt un fel de decalog al bugetului care surprinde câteva sfaturi prețioase. Vă prezint totul sub formă de listă pentru că este mai ușor de urmărit și de reținut. Am prezentat aceleași lucruri și fetelor prezente la primul Atelier de mireasă și sper ca miresele să țină cont de ele. 
În primul rând, nu cheltui bani pe care nu îi ai. Nu te baza pe banii pe care îi vei obține din cinste pentru că într-un an de zile (cam atât se scurge din momentul în care începi organizarea și până la nuntă) se pot întâmpla foarte multe lucruri mai ales având în vedere instabilitatea asta financiară care ne sperie pe toți. De asemenea, încearcă să nu te împrumuți sau să iei un credit special pentru a-ți organiza nunta!

Stabiliți foarte clar suma de care dispuneți sau măcar anumite limite în care să vă încadrați. De altfel, este important să vă interesați dacă cineva (părinții, probabil) vă ajută cu bani și, la fel, în ce limite. Poate deschiderea unui cont pe care să îl alimentați periodic nu ar fi o idee rea.

Lista de invitați face regulile. Numărul de invitați este primul pas care trebuie parcurs în organizarea nunții pentru că în funcție de el se alege restaurantul, numărul de invitații, florile și aranjamentele sau decorațiunile. Înainte de a finaliza lista asigurați-vă că nu ați omis pe nimeni, nici măcar cunoștințe de-ale părinților.

Imediat după lista de invitați, stabiliți care va fi tema nunții sau aspectul de bază al acesteia. Negândit de la început, acesta este un aspect care vă poate face să vă pierdeți firea și să cheltuiți prea mult, dar ales cu grijă, este factorul care vă poate salva bugetul - multe decorațiuni pot fi realizate chiar de voi înșivă.  

Este foarte important să știi din vreme cam ce îți dorești de la ziua nunții tale. Există astăzi foarte multe surse de insipirație și dacă le consulți din vreme, economisești timp și bani. Dacă te apuci destul de vreme de organizat, ai timp să compari mai multe oferte, ai timp să te gândești bine la multe idei, ai timp să te răzgândești ceea ce va duce la salvarea bugetului, dar și a timpului.

Liste, liste și iar liste. Orice ar fi, listele nu trebuie să îți lipsească. Ele pot fi făcute în atât de multe variante - pe hârtie, pe telefon, pe calculator, există acum și aplicații pentru smartphone sau tabletă care să te ajute, deci nu ai voie să nu ai liste. 

Nu îți fie jenă să ceri ajutor sau să te implici activ în organizarea nunții. Cu siguranță ai cunoștințe care se pricep la diverse lucruri (machiaj, coafură, prăjituri, amenajarea sălii etc.) și care te pot ajuta. De asemenea, cu puțină inspirație și îndemânare, poți crea chiar tu diverse lucruri evitând astfel cheltuielile inutile.

Stabilește foarte clar un calendar cu diferitele activități și plata lor pe luni. Așa vei putea stabili și o listă cu priorități, dar mai ales vei avea de la început un control al bugetului. 

Nu rata ocaziile și reducerile. Poate nu ții neapărat să îți iei o rochie de mireasă din ultima colecție apărută înainte de nunta ta și ai putea să îți cumperi rochia înainte cu un sezon. De asemenea, fii pe fază la fotografii care anunță diverse oferte sau la bijuteriile care au reduceri la verighete. 

Dacă ați calculat bugetul pentru nuntă și știți exact care este acesta, nu uitați să luați în considerare și un procent de 10% pentru cheltuielile neprevăzute.   

Indiferent care este bugetul de care dispui sau care este suma în care vrei să te încadrezi, nu uita că nunta trebuie să fie o zi specială, probabil cea mai specială din viața ta.

Cu mult drag,
Tea