joi, 25 iulie 2013

Lista cu invitati si asezarea acestora la mese...

Vorbeam acum două zile despre ideea de a numerota mesele pentru ca invitaţii să ajungă mai uşor la ele. Bun, dar cum ştiu invitaţii la ce mese trebuie să se aşeze? Dacă doar am numerotat mesele şi atât, tot nu am făcut mare lucru, pentru că numerele acelea vor fi doar nişte elemente în plus de decor.

O listă cu aşezarea invitaţilor la mese înseamnă că tu deţii controlul (ceea ce este foarte indicat, desigur), iar faptul că deţii controlul nu te transformă într-o control freak, ci te scapă de foarte mult stres de care chiar nu ai nevoie în ziua nunţii. 

În primul rând, cel mai important atunci când te hotărăşti să faci o astfel de listă pe care să o pui la intrarea în sală este că TREBUIE să ai o listă EXACTĂ cu invitaţii care şi-au confirmat participarea la eveniment. De regulă oamenii cam uită să anunţe dacă vin sau nu la nuntă, lucru care este extrem de nepoliticos, şi apar aşa, din bun senin, în seara respectivă fără să se îşi dea seama că poate nici nu ai pregătit un meniu pentru ei pentru că nu au ţinut seama de un lucru esenţial - acela de a da un telefon prin care să spună doar DA sau NU. Dacă ai dubii referitoare la persoane care nu au sunat să îşi confirme prezenţa, cel mai bine ar fi să îi suni tu sau cineva din familie pentru a lămuri acest lucru...

Faptul că invitaţii sunt deja "aşezaţi" la mese nu trebuie să supere sau să jignească pe nimeni (aşa cum am mai auzit). Principalul avantaj al acestei liste este că nu pui invitaţii în situaţia neplăcută de a-i ţine la intrare pentru  a le căuta loc în sală. Ei intră, se caută pe listă, sunt conduşi la masă şi gata...

Având o astfel de listă, eşti sigură că cei de aceeaşi vârstă sau cu aceeaşi preocupare sunt în aceeaşi zonă: mesele ocupate de tineri sunt unele lângă altele, colegii de serviciu stau în aceeaşi parte, invitaţii veniţi din partea părinţilor sunt aproape unii de alţii, rudele tale sunt la mese apropiate, rudele lui la fel. Pe lângă faptul că îşi doresc să fie alături de tine la începutul vieţii în cuplu, lumea participă la nunţi pentru a se reîntâlni cu apropiaţii persoane pe care nu le-au mai văzut de mult şi atunci de ce să nu facem tot ce putem pentru a le uşura "munca"?

Pentru că tu şi alesul tău aţi hotărât dinainte cum stau invitaţii la mese şi în sală, poţi alege să aşezi tinerii undeva în apropierea boxelor. Asta îi va face să iasă la dans, iar volumul muzicii nu îi va deranja deloc, aşa cum i-ar deranja pe cei mai în vârstă. 

De multe ori, mirii decid ca mesele să nu aibă acelaşi număr de persoane. Aleg ca anumite mese să aibă un număr mai mare de invitaţi, de regulă pentru că aceştia sunt tineri (şi de obicei mai slim), iar faptul că stau mai mulţi nu îi deranjează, ba dimpotrivă. Nu ai cum să faci asta decât dacă ai stabilit dinainte cine şi unde se va aşeza. Altfel, poţi avea surpriză să vezi, după ce toţi se aşază la mese, că rudele mai bine făcute se înghesuie şi abia pot să mănânce, iar la masa unde s-au aşezat verişorii adolescenţi ar mai putea încăpea lejer 3-4 persoane. 

Dacă eşti de acord cu mie şi crezi că la nuntă mirii sunt cei mai importanţi şi dacă ai decis împreună cu viitorul tău soţ că vreţi să fiţi întâmpinaţi de oaspeţi aşa cum se cuvine (nu să îi întâmpinaţi voi pe ei), presupune ca aceştia să intre în sală, să se aşeze la locurile lor fără ca voi să fiţi prin preajmă (pentru că vă pregătiţi intrarea). Cum poţi să faci acest lucru posibil dacă nu având o listă cu invitaţii şi locurile lor pregătită dinainte?

Pe listă invitaţii pot fi aranjaţi în ordine alfabetică sau în funcţie de numărul mesei la care urmează să ia loc. Dacă sunt aranjaţi în ordine alfabetică (numele fiind urmat de numărul mesei), ei se vor găsi foarte uşor pe listă. Dacă nu ai foarte mulţi invitaţi, poţi liniştită să îi pui pe listă în funcţie de numărul mesei pentru că nu le va lua o veşnicie să îşi identifice numele. 

Întreabă la sala unde o să aibă loc nunta ce posibilităţi ai pentru a pune în aplicare această idee. Există săli unde ospătarii sunt cei care îi ajută pe invitaţi să îşi găsească numele pe listă conducându-i apoi la masă. De asemenea, înainte să te gândeşti cum să faci lista, trebuie să ştii unde poate fi ea aşezată pentru a fi accesibilă. Vorbeşte despre această idee cu persoana sau firma care se ocupă de flori, de aranjamente şi decor sau chiar cu wedding planner-ul pentru a vedea cine îţi poate da o mână de ajutor...

Ştiu că poate unora dintre voi vi se pare banal subiectul acesta, dar am întâlnit în ultima perioadă viitoare mirese care nu au mai auzit de această idee şi care habar nu au cât de mult le poate uşura munca atunci când invitaţii intră în sală sau mirese care spun la noi lumea nu e obişnuită cu aşa ceva. Aşa o fi, dar cine trebuie să îi înveţe sau să îi obişnuiască pe invitaţi cu aşa ceva?


Şi acum câteva idei...











 După cum vedeţi, la fel ca în cazul numerelor meselor, sky is the limit!



  
post signature

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu