Orice mireasă îşi doreşte o pereche de pantofi superbi, care să i se potrivească perfect şi care să îi fie comozi, însă atunci când vine vremea să îi aleagă par să uite mai ales de ultima parte. O pereche de pantofi înalţi, cu toc cui şi platformă sunt visul oricăreia dintre noi, însă trebuie să ţinem cont de mai multe lucruri atunci când vrem să ne îndeplinim acest vis. În primul rând, dacă nu eşti obişnuită să porţi tocuri, nu te aventura tocmai în ziua nunţii tale! Alege mai bine o pereche de pantofi cu un toc mai jos, comozi, care să nu îţi dea mari bătăi de cap, dar care să fie eleganţi sau potriviţi rochiţei tale în acelaşi timp.
Pantofii de mireasă nu e obligatoriu să fie albi. Dacă eşti curajoasă sau dacă ai o culoare preferată pe care o vrei în ziua nunţii, dar nu vrei să fie foarte la vedere, alege acea culoare pentru pantofi. Imaginează-ţi ce frumos vor ieşi la iveală pantofii coloraţi de sub rochia albă sau ivoire sau de ce nu, ce frumos se asortează aceştia cu o rochie colorată. Din discuţiile mele cu viitoare mirese văd că tot mai multe îşi doresc o pereche de pantofi versatili, pe care să îi mai poată purta apoi. Este o idee foarte bună!
De asemenea, văd că multe mirese aleg o pereche de pantofi nonconformişti - unele aleg ghetuţe colorate sau chiar cizme de cauciuc. Arată foarte bine în poze şi dacă eşti o persoană nonconformistă, nu văd de ce ar trebui neapărat să porţi convenţionalii pantofi albi cu toc! Ai curaj, fii originală şi arată-le tuturor personalitatea ta frumoasă!
Atunci când alegi pantofii mai ţine cont de un lucru! De înălţimea mirelui. Dacă el este mai înalt decât tine doar cu 10 cm, dar tu îţi doreşti tocuri de 15, mai gândeşte-te un pic. Nu trebuie să faci compromisuri şi să renunţi la ceea ce îţi doreşti, dar e vorba de respect... Poate el nu se va simţi bine să fii mai înaltă decât el. În plus, nici pozele nu vor arăta prea bine probabil. Discutaţi despre această problemă sau chiar mergeţi împreună atunci când alegi pantofii şi vedeţi care este cea mai bună variantă. Nu uita însă că pe tine s-ar putea să te mai "înalţe" un pic coafura şi voalul. Dacă mirele tău nu are nimic împotriva faptului că s-ar putea să fii mai înaltă, go ahead! Alege exact pantofii pe care ţi-i doreşti!
Există şi balerini potriviţi pentru a fi purtaţi la nuntă. Trebuie doar să accepţi această idee şi să treci la căutări. Vei găsi multe modele frumoase care îţi oferă garanţia comodităţii şi a confortului, deci şi a distracţiei la nunta ta!
O pereche de pantofi trebuie să fie o investiţie. Nu te zgârci! De cele mai multe ori (bineînţeles că sunt şi excepţii), preţul ridicat reflectă calitatea! Bineînţeles, dacă îţi doreşti o pereche de pantofi speciali, de designer, fii pregătită să aloci mai mulţi bani pentru această dorinţă...
Nu în ultimul rând, după ce ai cumpărat pantofii pe care ţi-i doreai, nu uita să îi porţi întâi în casă!
Aaaa, era să uit ceva ce văd la multe nunţi şi nu mi se pare în regulă! Atunci când oboseşti şi treci la pantofii de schimb, ai grijă ca aceşti pantofi să fie la fel de frumoşi şi de finuţi şi la fel de potriviţi pentru rochia de mireasă. E total lipsită de eleganţă o mireasă care dansează la miezul nopţii în şlapi sau în nişte papuci aleşi la întâmplare (asta, desigur, exceptând cazul în care papucii neconvenţionali fac parte din outfit). Gândeşte-te la acest aspect înainte de nuntă şi pregăteşte-ţi sau roagă pe cineva să aibă la îndemână o pereche de pantofi comozi. Pot fi nişte sandale cu talpă joasă sau nişte balerini simpli. Nici măcar nu trebuie să îi cumperi special, poţi folosi unii pe care îi ai deja, dar care se potrivesc.
Surse foto via lover.ly
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu