vineri, 12 decembrie 2014

Cum impachetam cadourile?

Când ne gândim la Crăciun, ne gândim și la cadourile pe care le facem celor dragi. Pentru că petrecem mult timp în căutarea cadoului perfect, mi se pare că e frumos să acordăm atenție și felului în care dăruim acest cadou. Știu că sunt printre voi persoane care cred Ce sens are? Oricum o să rupă ambalajul în 30 de secunde! Așa gândește și omulețul, deci nici gând să mă ajute la împachetarea cadourilor! Dar mie tot mi se pare că e important cum arată un cadou atunci când îl dăruiești! Am găsit mai multe idei de împachetare anul acesta și am ales combinația negru - auriu. Adică la noi toate cadourile o să arate cam la fel.



Îmi place mult ideea cu litera, cu inițiala numelui destinatarului cadoului. E foarte simplu de pus în practică: după ce ambalezi cadoul în hârtia pe care ai ales-o, tai cu foarfeca sau cu un cutter litera pe care ai imprimat-o pe carton.Ușor, nu? Dar de efect!


Un accesoriu în ton cu sărbătorile e mai mult decât binevenit. Poate fi un fulg, un glob, o steluță sau orice altceva. Ideal ar fi ca el să poată fi folosit apoi și ca decorațiune!


Pentru a putea realiza un brad pe o cutie de cadou ai nevoie de o cutie mai mare și eventual dreptunghiulară. Bineînțeles, bradul poate fi făcut și pe o cutie pătrată și poate să arate la fel de bine! Rămâne la latitudinea ta dacă mai folosești și hârtia de împachetat sau dacă lași cutia la vedere. Apoi mai ai nevoie doar de câteva fire de ață pe care le lipești sus și le tragi spre baza cutiei îndepârtându-le unul de altul astfel încât să obții forma unui brad, după care le lipești și aici. Opțional poți să îi adaugi bradului și podoabe.


Tot de ață ai nevoie și pentru a îmbrăca un cadou în buline. După ce ai împachetat cadoul, lipești câteva buline pe care le-ai decupat (pot fi de aceeași dimensiune/ culoare sau de dimensiuni/ culori diferite) pe un fir de ață pe care îl înfășori de câteva ori în jurul cadoului. Bulinele pot fi decupate cu foarfeca sau cu un perforator special.

Sper că vă sunt de folos ideile pe care vi le-am arătat azi. Promit să revin și cu altele. Voi mergeți până atunci și cumpărați cadouri pentru cei dragi!

Cu mult drag,Tea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu