joi, 6 iunie 2013

Numere de masa?


     Numerele așezate pe mese (în cadrul unui aranjament floral sau nu - constituind ele însele un aranjament)  au rolul de a ghida invitații atunci când aceștia intră în sală, imediat după ce au aflat la ce masă trebuie să ajungă. Sincer, îmi plac foarte mult numerele pe mese și îmi place că miresele sunt deschise și acceptă din ce în ce mai mult această idee, dar de multe ori mă întreb: ce rol mai au ele după primele cinci minute ale nunții? Cam niciunul.

     Mesele nu trebuie neapărat numerotate. Ele pot fi numite după destinații preferate ale cuplului, după nume de mâncăruri favorite, după sporturi îndrăgite și lista poate continua.Zilele trecute am găsit însă o idee care mi s-a părut genială! În loc de numere pe masă, niște miri creativi au pus poze cu ei din anumiți ani.



     În acest fel, modul în care alegi să îndrumi invitații la mese nu mai devine inutil după ce aceștia se așază, ci continuă să fie o manieră interesantă de a le arăta celor care îți sunt alături diverse momente din viața ta și a alesului tău. În plus, fotografiile pot fi însoțite și de texte haioase. Tot ce trebuie să faci este să găsești rame frumoase, potrivite decorului sălii, iar apoi să cauți fotografii atât din copilăria și trecutul tău, cât și din copilăria și trecutul iubitului tău. Adevărul e că există câteva momente în viață în care nimeni nu scapă nefotografiat, așa că această idee mi se pare foarte ușor de pus în practică. 





 post signature

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu