Se afișează postările cu eticheta fotografii nunta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotografii nunta. Afișați toate postările

duminică, 25 august 2013

Adela si Alin - cununia civila

Pe Adela am cunoscut-o iarna trecută când am filmat un interviu pentru emisiunea pe care o realizam atunci. Mi-a plăcut din prima de ea, e o fată specială! Am ținut legătura și nu după mult timp mi-a spus că a stabilit data nunții pentru ziua de 24 august. A doua zi eram deja la ea cu listuțele mele pe care le primesc toate miresele din preajma mea - cea cu lucrurile de făcut până la nuntă, cu "controlul" bugetului etc. Mi-a spus atunci că are de gând să facă cununia civilă în altă zi (ceea ce e o idee genială, m-aș bucura ca mai mulți miri să își dea seama ce mult le "ușurează" asta sâmbăta nunții) și că i-ar plăcea să o facă în aer liber, chiar în curtea casei ei. La începutul verii însă mi-a dat o veste și mai bună: cununia civilă urma să aibă loc în interiorul Cetății Alba Carolina, la Fântânile Romane. Deja aveam în minte o idee legată de cum urma să arate totul pentru ca ziua aceea să fie una specială pentru cei doi miri. Abia la începutul lunii am reușit să ne întâlnim și să discutăm, iar Adela mi-a dat mână liberă.

Rezultatul a fost o seară superbă în care toți cei prezenți s-au simțit extraordinar (se cam vedea cu ochiul liber). Totul a fost atât de simplu, atât de natural și de firesc încât nu aveai cum să te simți altfel. Din pozele de mai jos cred că reies foarte bine toate acestea...

































 


Într-un post viitor o să expun principalele argumente pentru o cununie civilă organizată într-o altă zi, dar cred că pozele sunt deja destul de convingătoare. 

Adela și Alin, vă doresc încă o dată casă de piatră și să aveți întotdeauna zâmbetele pe care le-ați avut joia trecută! Felicitări!

Îi mulțumesc surorii mele pentru ajutor și bineînțeles fotografului de serviciu Alex de la Belle Photo.



post signature

joi, 6 iunie 2013

Numere de masa?


     Numerele așezate pe mese (în cadrul unui aranjament floral sau nu - constituind ele însele un aranjament)  au rolul de a ghida invitații atunci când aceștia intră în sală, imediat după ce au aflat la ce masă trebuie să ajungă. Sincer, îmi plac foarte mult numerele pe mese și îmi place că miresele sunt deschise și acceptă din ce în ce mai mult această idee, dar de multe ori mă întreb: ce rol mai au ele după primele cinci minute ale nunții? Cam niciunul.

     Mesele nu trebuie neapărat numerotate. Ele pot fi numite după destinații preferate ale cuplului, după nume de mâncăruri favorite, după sporturi îndrăgite și lista poate continua.Zilele trecute am găsit însă o idee care mi s-a părut genială! În loc de numere pe masă, niște miri creativi au pus poze cu ei din anumiți ani.



     În acest fel, modul în care alegi să îndrumi invitații la mese nu mai devine inutil după ce aceștia se așază, ci continuă să fie o manieră interesantă de a le arăta celor care îți sunt alături diverse momente din viața ta și a alesului tău. În plus, fotografiile pot fi însoțite și de texte haioase. Tot ce trebuie să faci este să găsești rame frumoase, potrivite decorului sălii, iar apoi să cauți fotografii atât din copilăria și trecutul tău, cât și din copilăria și trecutul iubitului tău. Adevărul e că există câteva momente în viață în care nimeni nu scapă nefotografiat, așa că această idee mi se pare foarte ușor de pus în practică. 





 post signature