joi, 31 octombrie 2013

Ce este o nunta frumoasa

O nuntă frumoasă este nunta VOASTRĂ! Nunta care spune totul despre voi, nunta pe care aţi organizat-o aşa cum v-aţi dorit, nunta la care aţi visat, nunta care vă aduce oamenii dragi alături. 

E foarte bine că nunţile încep să iasă din tiparul cu care ne-am obişnuit: mergem după mire, mergem după naşi, mergem după mireasă, mergem la primărie, apoi la biserică (toate astea presărate cu hore în faţa blocului, cu claxoane, cu strigături, cu baloane),după care în sfârşit la sală unde începe altă "distracţie" - mâncăm, dansează mirii, dansăm apoi şi noi, vine peştele, dansăm iar, vine ciorba, se fură mireasa, vine friptura, se fură mirele (apoi naşa şi naşul?!), se aruncă buchetul, se serveşte în sfârşit tortul şi plecăm acasă. Toate nunţile au acelaşi tipar. Nu am absolut nimic cu acest mers al lucrurile, am participat şi am organizat nunţi care au mers fix după acest tipar şi au ieşit extraordinare pentru că au avut momente speciale. Dar nu e nimic rău să faceţi altfel, dacă vă doriţi!

Vă doriţi să faceţi cununia civilă în altă zi, poate chiar în timpul săptămânii? Foarte bine! Vreţi să săriţi peste toată treaba cu alaiul şi să vă întâlniţi cu invitaţii direct la primărie sau la biserică? Sau poate vreţi să începeţi ziua cu şedinţa foto. Vreţi ca nunta să înceapă cu tortul? Nu îţi doreşti să fii furată? Nu eşti o mare fană a florilor şi ai vrea să ai buchetul sau aranjamentele din orice altceva?  Toate astea şi orice idee sau dorinţă ai mai avea se pot îndeplini dacă vrei.  Nunta trebuie să vă reprezinte pe voi ca miri, să fie a voastră, să vorbească despre voi, despre felul vostru de a fi, despre cariera sau despre pasiunile voastre, despre preferinţele sau visele pe care le aveţi. Aşa, nunta este A VOASTRĂ şi nu are cum să nu iasă bine! A da! Pentru idei de genul acesta, pentru nunţi speciale, vă stau la dispoziţie!


 Da, este în regulă să nu vrei buchet din flori, muzică populară, rochie albă, pantofi cu toc sau orice altceva!




 








post signature

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu