Multe cupluri, în momentul în care se hotărăsc să se căsătorească şi se decid asupra datei, apelează la "anunţurile" Save the Date. Acestea au rolul de a îi pune pe toţi cunoscuţii la curent cu data nunţii înainte de ca aceştia să primească invitaţiile.
Save the Date pot fi simple texte prin care faceţi anunţul sau pot fi fotografii cu viitorii miri însoţite de data în care urmează să aibă loc nunta. Cu această ocazie puteţi apela la un fotograf profesionist sau chiar la fotograful pe care l-aţi contractat deja pentru nuntă. Este un prilej foarte bun pentru a vă cunoaşte şi pentru a lucra împreună. De asemenea, dacă alegeţi un pachet foto care include şi o şedinţa de logodnă şi vă hotărâţi să faceţi această şedinţă înainte cu ceva timp de nuntă, aceste fotografii pot fi folosite pentru Save the Date. Anunţurile pot fi postate chiar pe pagina personală de Facebook urmând să vă surprindeţi toţi prietenii.
Eu zic ca ideea Save the Date este una foarte bună şi sunt sigură că ea va avea din ce în ce mai mult succes printre viitorii miri de la noi fiind, ca multe alte idei, împrumutată.
Prin intermediul Save the Date, la fel ca în cazul invitaţiilor, le puteţi da oaspeţilor indicii cu privire la tema nunţii. Dacă o aveţi stabilită, bineînţeles. Oricum, important este să vă reprezinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu